Campania de asfaltare în Fălticeni va demara după 15 martie: Care străzi vor fi modernizate pentru începutActualitate

Campania de asfaltare în Fălticeni va demara după 15 martie: Care străzi vor fi modernizate pentru început

Lucrările de modernizare la infrastructura rutieră și pietonală din municipiu vor reîncepe cât mai curând. Anul acesta campania de asfaltare va debuta mai devreme cu două-trei săptămâni față de anii precedenți. Autoritățile locale au făcut planul de bătaie pentru sezonul de primăvară și spun că după 15 martie, în funcție de condițiile meteo, va putea fi turnat primul covor asfaltic.

Fondurile pentru activitățile de asfaltare se regăsesc integral în bugetul municipalității, lucrările fiind prinse în contractul multianual semnat cu operatorul local ELBl, în valoare totală de 12 milioane de lei, care se va încheia în septembrie 2019.

Primarul municipiului Fălticeni susține că prioritare sunt străzile care au fost afectate în urma programului de reabilitare a rețelei de apă și canalizare și care au rămas într-o stare deplorabilă. Acestea puteau fi asfaltate încă de anul trecut, însă drumurile nu au fost predate nici acum de beneficiarul proiectului, ACET Suceava, către autoritățile locale.

„Încercăm să demarăm mai repede lucrările de asfaltare și modernizare străzi în Fălticeni.”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman. „La momentul de față vorbim de lucrări de pregătire, urmând ca imediat ce stația de asfalt va fi funcțională să înceapă munca în teren. Din ce am discutat cu operatorul local ELBI, în jurul datei de 15 martie vor pune stația în funcțiune.”

Străzile pe care se va interveni mai întâi, sunt drumuri publice care nu au probleme cu conductele din subteran.

Prima stradă pe care se va acționa, în deschiderea campaniei de asfaltare, este Matei Millo. Aici vor fi efectuate primele reparații capitale din ultimii 30 de ani. Lucrările de reabilitare vor fi efectuate atât la trotuare cât și la carosabil.

Singura porțiune unde nu se va interveni va fi sectorul acoperit cu piatră cubică, din zona Gării.

Șantierul se va muta de pe Matei Millo pe Dimitrie Leonida. Sectorul de drum betonat va fi asfaltat de la Blocul 28, spre fabrica de confecții.

Lucrări integrale de modernizare vor fi făcute și pe strada Libertății care face legătura între Sucevei și Botoșanilor.

După finalizarea celor trei străzi menționate se va intra pe drumurile afectate de lucrările din proiectul reabilitării rețelei de apă și canalizare.

ȘTIRI

error: Content is protected !!