Câinii maidanezi din Fălticeni vor fi sterilizați: Prima campanie va fi condusă de un grup de medici veterinari germaniActualitate

Câinii maidanezi din Fălticeni vor fi sterilizați: Prima campanie va fi condusă de un grup de medici veterinari germani

Umblă nestingheriți pe toate străzile din municipiu. Câinii maidanezi sunt de foarte mulți ani parte din peisajul cotidian, aspect care îi nemulțumește pe fălticenenii care solicită reglementarea situației. Numărul patrupedelor se înmulțește lună de lună, cele mai multe dintre acestea fiind aduse din localitățile vecine.

Așa se face că pe străzile din Fălticeni au fost găsiți câini crotaliați la Suceava, Roman și chiar Botoșani. Cei mulți dintre câinii fără stăpân nu poartă astfel de „cercei” din plastic prin care sunt identificați, iar alții se înmulțesc fără probleme.

După inițiativele anterioare ale autorităților locale, privind prinderea, deparazitarea și trimiterea în adăposturi a câinilor comunitari, ulterior blocată pe licitație de prețul mic al serviciilor de ecarisaj, acum membrii unei asociații locale care militează pentru protecția animalelor aduc vestea cea bună.

În primavara acestui an va fi lansată prima campanie de sterilizare destinată câinilor fără stăpân din Fălticeni.

Membrii asociației „Și ei au dreptul la viață” au convenit cu o echipă de veterinari germani să castreze maidanezii. Între timp au fost purtate discuții cu șeful administrației locale privind oferirea unui spațiu pentru desfășurarea campaniei. Dreptul de utilizare al imobilului, identificat de autorități, a fost aprobat de aleșii locali.

În expunerea de motive, primarul Cătălin Coman afirmă că pentru a reduce numărul de animale abandonate în stradă, Municipiul Fălticeni vine în sprijinul Asociației care, printr-o adresă din 30 ianuarie 2017, solicită acordarea dreptului de folosință gratuită, pentru 31 de zile, asupra unui imobil ce poate să îndeplinească unele condiții privind utilitățile publice, în vederea desfășurării, în parteneriat cu o asociație din Germania, a unei campanii de sterilizare a câinilor fără stăpân.

Acțiunea este programată în luna mai și va fi gratuită. Inițial acestea era prevăzută pentru luna aceasta, între 1 și 31 martie 2017.

În cadrul campaniei vor putea fi sterilizați și câinii care au stăpân.

Primăria Fălticeni va pune la dispoziția echipei din Germania un spațiu adecvat acestei activități. Municipalitatea va oferi spre folosință, cu votul unamin din Consiliului Local, un imobil situat pe strada Armatei în incinta sediului APIA Fălticeni.

Aici funcționa mai demult Școala Generală nr.4, ulterior devenită Școala „Gheorghe Gafencu”.

Nemții au pus câteva condiții, cerând un spațiu potrivit pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții normale.

Primarul Cătălin Coman susține că imobilul în care vor fi sterilizați câinii cu și fără stăpân se pretează acestei campanii pentru că îndeplinește toate cerințele medicilor veterniari din Germania.

ȘTIRI

error: Content is protected !!