Buneștean aflat pe trecerea de pietoni victimă colaterală a unei coliziuni între două autoturismeRegional

Buneștean aflat pe trecerea de pietoni victimă colaterală a unei coliziuni între două autoturisme

S-a întâmplat miercuri, la ora 19.45. În timp ce traversa carosabilul pe marcajul pietonal de pe DN 2E, în  interiorul comunei Buneşti,  un localnic în vârstă de 69 de ani a fost acroşat ușor de un autoturism al cărui conducător auto, a virat stânga şi a intrat în coliziune cu  un alt autoturism aflat în depășirea sa și condus regulamentar de un bărbat de 29 de ani din judeţul Iași, după care şi-a continuat deplasarea.

Conducătorul auto de 29 de ani și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru șofer și de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 69 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autoturismului implicat în eveniment şi a conducătorului auto  vinovat de producerea accidentului.

ȘTIRI

Facebook Comments