Minunată copilărieCultură

Minunată copilărie

Minunată eşti copilărie! Un miracol! Copilăria reprezintă partea pură a fiinţei noastre şi nu poate fi asemuită cu nimic altceva. Este primăvara vieţii noastre!

Tocmai simţeam că îmi este dor de o întâlnire cu acest miracol al vieţii noastre, când am primit un telefon şi, de la celălalt capăt al firului, vocea caldă a d-nei ed. Viorica Pîntea, de la Grădiniţa „Lizuca” de pe strada mea, m-a poftit să le fac o vizită prichindeilor de grupa mijlocie coordonată de dumneaei.

Pe această doamnă o cunosc de mulţi ani, îi cunosc şi capacităţile de bun educator şi nu este pentru prima dată când îmi face o astfel de invitaţie. De aceea am primit bucuroasă, am stabilit ziua şi ora, apoi i-am mulţumit doamnei pentru invitaţie. În dimineaţa respectivă m-am pregătit pentru întâlnire cu multă grijă în privinţa ţinutei mele ştiind cât de buni observatori, dar şi critici totodată sunt ochii micuţilor.

Cum grădiniţa se află la colţul străzii mele, am ajuns foarte repede. În curtea grădiniţei era linişte; toboganul şi celelalte jucării se odihneau pentru că micuţii erau în sălile acelea minunat aranjate cu tot felul de podoabe create de mâinile dibace ale doamnelor educatoare ajutate şi de mânuţele iuţi şi agile ale copiilor.

Am pătruns în coridorul puternic luminat prin ferestrele mari. Aici sunt aranjate dulăpioarele în care micii învăţăcei îşi pun hăinuţele de stradă pe care le înlocuiesc cu acele şorţuleţe-rochiţe de culoarea cerului senin, cu fundiţe roşii la gât şi papucei comozi şi moi pentru interior. De pe fiecare dulăpior şi de pe pereţi m-au întâmpinat zâmbetele florilor viu colorate, având chipuri de copii dar şi de animăluţe vesele, care reprezintă semnele de recunoaştere de către micuţi a dulăpiorului fiecăruia.

Am intrat apoi în holul în care se deschid toate uşile ce duc în sălile de grupă; din spatele acestora nu răzbătea niciun zgomot.

Iată, a doua uşă pe stânga, este cea de la grupa mijlocie, cea la care fusesem invitată. Aceasta era larg deschisă aşa că i-am păşit pragul cu sfială şi iată-mă în mijlocul unui cerc aproape complet de scăunele pe care, îmbrăcaţi parcă într-un crâmpei de cer, albăstreau trupuşoarele micuţe, care mai rotunjoare, care mai subţirele, ale fetiţelor şi băieţeilor.

M-am înclinat în faţa purităţii şi am rostit tare: „Hristos a Înviat!” Luaţi prin surprindere copiii s-au agitat puţin îndreptându-şi ochii către d-na Viorica Pîntea sau „Rita”, aşa cum o alintă ei cu drag pe frumoasa lor educatoare. La un îndemn uşor, ca o aprobare, mi-au răspuns în cor: „Adevărat a înviat!”

După aceea doamna Rita le-a reamintit despre întâlnirea noastră, le-a rostit clar numele meu, iar eu i-am înmânat doamnei cărţile pe care i le adusesem în dar, apoi ne-am aşezat la taifas.

Copiii întrebau iar eu răspundeam, alegându-mi cu grijă cuvintele pentru a fi pe înţelesul lor. Apoi eu le-am citit din poeziile mele iar ei, drept răsplată au interpretat, în grupuri de câte doi sau trei, poezii cu tot atâtea personaje. Nu am putut să nu admir munca depusă de doamna educatoare, muncă deloc uşoară. Oare câte ore de răbdare şi perseverenţă i-au trebuit pentru a putea realiza acest lucru minunat.

În general munca doamnelor educatoare nu este deloc uşoară şi comportă şi o răspundere enormă. De aceea am spus-o şi o repet: cine nu iubeşte copiii, nu îşi are locul în activităţi cu aceştia. Personal am un respect nemărginit pentru cele care pun piatra de temelie în educarea celor ce reprezintă viitorul nostru.

Mai apoi copiii mi-au spus ceea ce îşi doresc ei să ajungă atunci când vor fi mari; două fetiţe chiar s-au ciondănit între ele, pentru că amândouă doresc să devină medici. Le-am explicat că pot să se facă amândouă medici deoarece este mare nevoie de tămăduitori pentru oamenii bolnavi.

După aceea copiii mi-au cântat un frumos cântecel al vârstei lor. La sfârşit am făcut şi fotografii cu micuţii adunaţi în jurul meu, lipiţi strâns de mine, cu mânuţele în jurul gâtului meu, parcă intuind cât îmi este de dor de atingerea trupuşoarelor moi şi călduţe, cu miros dulce de copilărie.

A fost o întâlnire reuşită şi frumoasă, aşa cum numai doamna Rita ştie să organizeze, producându-mi o imensă bucurie. Întâlnirile cu copilăria pentru mine sunt minunate pentru că  anii acesteia ne rămân mereu în suflet, într-o cămăruţă specială a inimii noastre.

Ne-am despărţit urându-le o copilărie frumoasă în continuare şi mulţumindu-i doamnei educatoare Viorica Pîntea pentru invitaţie. Indiferent cum este trăită ea, copilăria este la fel de minunată pentru noi toţi.

ȘTIRI

error: Content is protected !!