Brăduț Avrămia pierde funcția de primar al comunei ForăștiRegional

Brăduț Avrămia pierde funcția de primar al comunei Forăști

Adio primărie! Social democratul Brăduț Avrămia își pierde mandatul de primar după numai cinci luni de la investirea în funcție. Totul pleacă de la existența unui conflict de interese constatat de inspectorii Agenției Naționale de Integritate și confirmat de instanță printr-o decizie definitivă dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Raportul arată că în urmă cu doi ani, în exercitarea mandatului de primar, Brăduţ Avrămia, a emis, încheiat şi semnat acte administrative şi juridice în baza cărora Primăria Forăşti i-a vîndut soţiei sale un teren în suprafaţă de 800 metri pătraţi, aflat în proprietatea privată a comunei.

Primarul PSD s-a adresat justiției și a contestat raportul la Curtea de Apel Suceava. El le-a explicat magistraților că Primăria Forăşti este organizatorul licitaţiilor pentru vânzarea de terenuri, însă ca șef al administrației nu s-a ocupat de tranzacţii.

Totuși instanţa a dat câştig de cauză Agenţiei Naționale de Integritate. La sfârșitul săptămânii trecute, Brăduț Avrămia și-a continuat demersul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursul fiind respins ca nefondat. Practic, în acest caz, sentinţa pronunțată de instanţa suceveană rămâne definitivă.

După hotărârea instanței a venit și decizia Prefecturii Județului Suceava. Ieri, prefectul Constantin Harasim a emis ordinul prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului primarului comunei Forăşti. Ordinul a fost comunicat edilului Brăduț Avrămia, Consiliului Local al comunei Forăşti, secretarului UAT Forăşti, Autorității Electorale Permanente, Ministerul Afacerilor Interne şi Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Potrivit prevederilor legale, edilul Brăduţ Avrămia pierde dreptul de a mai ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului. El va putea candida din nou la alegerile din anul 2020.

Atribuţiile primarului vor fi preluate de viceprimarul Nechita Nazarov.

În comuna Forăşti vor fi organizate alegeri parţiale pentru desemnarea unui nou primar, după ce Guvernul va emite o hotărâre în acest sens.

Brăduț Avrămia a câştigat al cincilea mandat consecutiv de primar având 80% din voturile valabil exprimate.

ȘTIRI

error: Content is protected !!