Biserici pictate din suflet de copilInvăţământ

Biserici pictate din suflet de copil

În contextul în care se naşte pentru tineri o necesitate sufletească de a găsi un sprijin în comunitate, elevii şcolilor gimnaziale “Al. I. Cuza” Falticeni şi “Ioan Ciurea” Fălticeni conduşi de coordonatorii de proiect au realizat activităţi dedicate “Sf. Paşti”, care reprezintă cea mai importantă sărbătoare din viaţa creştinilor, prin miracolul şi minunea cea mare a Învierii Domnului Iisus Hristos, cu atât mai mult cu cât ea aparţine primăverii, anotimpul înnoirii, al renaşterii naturii, al purificării sufleteşti şi al înseninării spirituale.

Aceast eveniment crează legături între domeniul artei şi dimensiunea spirituală, la care tinerii elevi au aderat cu foarte mult interes.

Tânărul este şi are în sufletul lui o putere care convinge, care luptă pentru a concentra în activitatea sa adevăratele valori  care să-i dea o statură de erou, de supraveţuitor şi de nemuritor. Ca fapt demonstrativ este evenimentul cultural “Biserici pictate din suflet de copil” din cadrul proiectului educaţional realizat în parteneriat cu Biblioteca Municipală “E. Lovinescu” Falticeni, reprezentată de şef secţie bibliotecar Nicoleta Hoştinariu, proeict cu  caracter spiritual, educativ şi formator în dezvoltarea frumoasă a tinerilor.

Tema proiectului aduce în discuiţie arta icoanei care nu poate exista fără învățătura creștină. Rolul ei este multiplu: împodobește locașul de închinare (estetic), învață din istoria Bisericii (pedagogic), însoțește cultul divin (latreutic) și mijlocește harul divin (haric). Prin rolul multiplu pe care îl are, icoana depășește formele lumii noastre pentru a face simțită prezența lui Dumnezeu în viața micului creștin. În această lume, elementele teologice, estetice și tehnice se unifică pentru a deveni accesibile prin credință, practică și totodată prin cugetare duhovnicească.

Dacă elementul teologic este neglijat, icoana devine un document sau un monument istoric, simplu purtător de informații, își va pierde substanța spirituală. Prin ceea ce am propus, am încercat să-i ajut, să-i formez pe elevi să vadă rolul multiplu al icoanei și nu doar ca pe un obiect purtător de informație.

Evenimentul a avut patru momente culturale:

Paralela între tradiţiile pascale româneşti – activitate coordonată de prof. de religie Adelina Haidau şi prof. Corina Acasandrei.

Venisajul expoziţiei „Biserici pictate din suflet de copil” (activitate coordonata de prof. de educatie plastică Oana Cepoi – n.n.). Expoziţia de icoane pe sticlă a avut ca finalitate premierea celor mai talentati copiii de la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” şi Şcoala Gimnazială “Nicolae Stoleru” Baia.

Colaj de cantece religioase susţinut de corul Şcolii Gimnaziale „Al. I. Cuza” Fălticeni – dirijor prof. de educaţie muzicală Mirabela Apopei.

Minirecital de poezie religioasă al scriitorului Alexa Paşcu.

Aceste activităţi au creat o altă dimensiune spirituală care le-a insuflat elevilor respectarea moralei creștine, promovarea artei tradiţionale româneşti prin pictarea icoanelor pe sticlă, formarea convingerii că perceptele religioase sunt în esență percepte de bază ale vieții care ne ajută să trăim frumos și să ne bucurăm de viață.

Implicarea copiilor în derularea acestui proiect va conduce la conştientizarea faptului că tradiţiile trebuie păstrate şi transmise mai departe deoarece este de datoria noastră să menţinem o colaborare vie între şcoală, biserică, bibliotecă și familie.

Comunitatea noastră prin acest proiect cultural a atins puncte sensibile şi a rezolvat o problemă imperioasă: conştientizarea, valorificarea şi promovarea artei spirituale, a valorilor frumoase şi bune prin cultivarea frumosului artistic.

Prof. Oana Cepoi

Imagini în secţiunea Galerie foto

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!