Biroul Circumscripţiei electorale municipale din Fălticeni şi-a început activitateaLocal

Biroul Circumscripţiei electorale municipale din Fălticeni şi-a început activitatea

Începând de luni, 11 aprilie 2016, şi-au început activitatea cele 114 Birouri Electorale de Circumscripţie (municipale, orăşeneşti şi comunale) din judeţul Suceava.

Vineri, 8 aprilie 2016, la sediul Tribunalului Suceava a avut loc tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedinţilor Birourilor electorale de circumsripţie şi locţiitorilor acestora pentru alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2016.

La Fălticeni, Circumscripţia electorală municipală nr. 3 funcţionează în sediul Primăriei Fălticeni. Preşedinte al circumscripţiei a fost desemnat procurorul Marinel-Ionuţ Şincari, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

În intervalul 11-26 aprilie, la Circumscripţia electorală municipală se pot depune candidaturile de către partidele politice, alianţele politice şi alte categorii politice care sunt prevăzute de lege.

Campania electorală începe pe 6 mai, iar alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie. Potrivit unui document oficial al Circumscripţiei electorale municipale, în acest moment în registrul electoral al municipiului Fălticeni figurează 26.388 de persoane cu drept de vot.

 

ȘTIRI

Facebook Comments