Bijuterii de primăvară la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din FălticeniEducație

Bijuterii de primăvară la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni

Vocea francofoniei s-a făcut auzită și în această primăvară, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni, cu prilejul celei de a 12-a ediții a Festivalului Internațional Francofon “Primăvara Poeților”.

Sub egida  „Les printemps des poètes”, festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Biblioteca Bucovinei  „I. G. Sbiera”, având ca parteneri instituţii educaţionale şi culturale,  într-un program iniţiat şi coordonat de scriitoarea Angela Furtună, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Şi în acest an, festivalul a fost găzduit de Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni (a VII-a ediţie la noi în şcoală), în cadrul Zilelor Francofoniei, ocazie cu care elevii şi profesorii de la catedra de limba franceză, în colaborare cu Centrul de Documentare şi Informare şi catedra de limba şi literatură română, au oferit participanţilor o serie de BIJUTERII DE PRIMĂVARĂ, invitându-i pe cei prezenţi într-o călătorie artistică în lumea celor care preţuiesc şi împărtăşesc o valoare comună: limba franceză, ne-a informat prof. Mattyllena Boicu.

În cadrul evenimentului au fost marcate trei sărbători importante ale acestei săptămâni: Ziua Internaţională a Francofoniei – 20 martie, Ziua Mondială a Poeziei – 21 martie, Ziua Internaţională a Fericirii – 20 martie.

Tema din acest an a Festivalului Internaţional „Primăverii Poeţilor”, “Afriques”, i-a invitat pe participanți să exploreze un continent mai puţin cunoscut, acela al poeziei africane francofone.

În programul festivalului au figurat momente poetice (poeți români, autohtoni, străini), momente muzicale și orchestrale (pian, vioară, chitară), scenete umoristice, dans, muzică folclorică.

La reușita evenimentului au contribuit: scriitoarea Angela Furtună, coordonatoarea programului “Primăvara Poeţilor”, prof. Claudia Suseanu – directorul  Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, prof. Mariana Ţuca (director adjunct), Mattyllena Boicu – profesor documentarist, catedra de limba franceză (prof. Daniela Grigore, prof. Geanina Moroşan, prof. Georgiana Gabor) şi catedrele de limba şi literatura română (prof. Irina Suman, prof. Narcisa Feştilă), prof. Constantin Ungureanu-Box, cunoscut artist plastic,  poet și colaborator în presa locală suceveană, coregraful Vasile Pop, de la Centrul Cultural “Gr. V. Birlic”.

ȘTIRI

error: Content is protected !!