Biblioteca Publică – centru spiritual al comunităţii localeCultură

Biblioteca Publică – centru spiritual al comunităţii locale

Celebrul citat al lui Andre Malraux “Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” se dovedeşte a fi veridic şi de actualitate în societatea zilelor noastre.

Ca fapt demonstrativ sunt bisericile pline în zilele de sărbătoare, pelerinajele care atrag credincioşii, orele de educaţie religioasă care crează legături între tineri şi tărâmul spiritual, unde copilul  identifică o altă dimensiune a lumii, unde se dezvolă  valorile, discernământul şi moralitatea.

S-a observat că tinerii sunt într-o perpetuă căutare de a gasi un sprijin în comunitatea care, uneori, nu vorbeşte aceeaşi limbă cu ei. Tânărul este şi are în sufletul lui o putere care convinge, care luptă pentru a concentra în activitatea sa adevăratele valori  care să-i dea o statură de erou, de supravieţuitor şi de nemuritor.

În acest context s-au concentrat în ultimii ani la Biblioteca Municipală “Eugen Lovinescu” Fălticeni numeroase proiecte cu caracter spiritual, educativ şi formator în dezvoltarea armonioasă a tinerilor.

Dacă la început participanţii în proiectele cu caracter spiritual au fost seniorii şi senioarele fălticenene, iată că acum tot mai mulţi tineri se implică în evenimentele de acest gen desfăşurate la Bibliotecă.

Demn de exemplificat este proiectul educational ”Artă şi Credinţă” realizat de Biblioteca Municipală în parteneriat cu
Şcoala Gimnazială ”Al. I. Cuza” Nr. 1 Fălticeni, Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” Fălticeni, Mânăstirea ”Sf. Gheorghe”  Buciumeni în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015.

Argumentul proiectului redactat de profesoara de educaţie plastică Oana Cepoi, profesoara de educaţie religioasă Adelina Haidău şi profesoara de educaţie muzicală Mirabela Apopei arată că între religie şi artă a existat şi va exista întotdeauna o strânsă legătură. Icoana nu poate exista fără învăţătura creştină. Rolul ei este multiplu: împodobeşte locaşul de închinare (estetic), învaţă din istoria Bisericii (pedagogic), însoţeşte cultul divin (latreutic) şi mijloceşte harul divin (haric). Prin rolul multiplu pe care îl are, icoana depăşeşte formele lumii noastre pentru a face simţită prezenţa lui Dumnezeu în viaţa micului creştin. În această lume, elementele teologice, estetice şi tehnice se unifică pentru a deveni accesibile prin credinţă, practică şi totodată prin cugetare duhovnicească.

Dacă elementul teologic este neglijat, icoana devine un document sau un monument istoric, simplu purtător de informaţii, îşi va pierde substanţa spirituală. Prin ceea ce am propus, am încercat să-i ajutăm, să-i formăm pe elevi să vadă rolul multiplu al icoanei şi nu doar ca pe un obiect purtător de informaţie.

Unii dintre elevi au mai desfăşurat astfel de activităţi şi în clasele ciclului primar. Faptul că ar continua aceste activităţi la o altă dimensiune specifică ciclului gimnazial, le-ar întări credinţa, le-ar stimula creativitatea, experienţa lor anterioară fiind completată cu noi deprinderi.

Scopul proiectului nostru este formarea unor atitudini pozitive faţă de tradiţiile şi sărbătorile religioase pornind de la respectarea moralei creştine. Ne-am propus ca pe parcursul derulării proiectului, participarea la sfintele slujbe ale bisericii şi la sărbătorile tradiţionale creştine să intre într- un firesc al lucrurilor, să dezvolte manifestarea comportamentelor interumane pozitive ale elevilor în relaţiile cu ceilalţi.

Obiectivul general de la care pornim este formarea convingerii că perceptele religioase sunt în esenţă percepte de bază ale vieţii care ne ajută să trăim frumos şi să ne bucurăm de viaţă.

Alte obiective specifice urmăresc: Realizarea unei colaborări intense între şcoală, bibliotecă şi biserică prin încheierea unui parteneriat; Promovarea valorilor moral-creştine şi a sensibilităţii artistice în rândul elevilor; Dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii (prin solicitarea elevilor în elaborarea anumitor lucrări artistice); Cultivarea  interesului, respectului şi dragostei faţă de obiceiurile şi tradiţiile creştine; Conştientizarea faptului ca Biserica reprezintă locul principal de rugăciune al creştinilor; Colaborarea cu Biserica şi familia în vederea realizării educaţiei religioase; Cunoaşterea învăţăturilor Sfintei Scripturi şi a tradiţiilor prin intermediul icoanelor.

Implicarea copiilor în derularea acestui proiect va conduce la conştientizarea faptului că tradiţiile trebuie păstrate şi transmise mai departe, fiind de datoria noastră să menţinem o colaborare vie între şcoală, biserică, bibliotecă şi familie.

Etapele proiectului „Credinţă şi artă”:

  • Lansarea proiectului de parteneriat „Credinţă şi artă” Discuţii cu elevii implicaţi în proiect despre rolul educaţiei religioase/ artistice în formarea copilului. (clasele I-VIII) – noiembrie 2014
  • ”Micii iconari ”2014 – Anul Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni (dezbateri, vizionare filme istorice, colaje de versuri, expoziţie) – decembrie 2014
  • „Biserica de lângă şcoala mea” (vizită) – ianuarie 2015
  • „Biserici pictate din suflet de copil” (spectacol, concurs cu premii, expoziţie) – februarie 2015
  • „Mama – icoană în sufletul copiilor” (confecţionare de felicitări, colaj de versuri, program artistic) – martie 2015
  • „Lumina Lină a Sfintei Liturghii” (colaj de cântece religioase) – aprilie 2015
  • „Educaţia religioasă şi artistică în formarea tinerilor” (drumeţie la Mănăstirea Buciumeni) – mai 2015
  • „File de jurnal” (Evaluarea proiectului realizată prin portofoliu, expoziţii cu fotografii şi desene, articole, discuţii cu elevii la clase, diseminarea activităţilor în cadrul comisiei metodice, site-ul şcolii, mass-media, CD cu fotografii, PPT cu toate activităţile derulate, pagina de facebook a Bibliotecii Municipale) – iunie 2015.

Prin acest proiect vom valorifica documentele şi cărţile cu caracter religios, albumele de artă aflate pe rafturile Bibliotecii Publice. Cu acest prilej, Biblioteca a început să- şi facă prieteni noi în rândul comunităţii pe care o deserveşte (elevi, tineri, seniori) – voluntari ai proiectelor care vor fi derulate în viitor de Bibliotecă.

Prin promovarea valorilor moral-religioase, artistice se dezvoltă o colaborare eficientă între bibliotecă, şcoală, biserică şi primărie. Astfel vor genera idei novatoare  care vor deschie drumul unor noi proiecte şi perspective de colaborare şi cu alte instituţii de educaţie.

Prin acest proiect cultural derulat în comunitatea fălticeneană, suntem conştienţi că vom atinge puncte sensibile şi delicate, dar cu multă responsabilitate şi tact vom urmări pe tot parcursul proiectului conştientizarea, valorificarea şi promovarea artei spirituale, a valorilor moral-creştine prin cultivarea spiritului estetic şi religios în rândul tinerilor.

Nicoleta Hoştinariu

Biblioteca Municipală „E. Lovinescu”

ȘTIRI

error: Content is protected !!