Avarii la mai multe posturi de transformare din FălticeniActualitate

Avarii la mai multe posturi de transformare din Fălticeni

În această seară, în jurul orei 20.00, o parte a Fălticeniului a fost afectată pentru câteva zeci de minute de întreruperea furnizării electrice, urmare a unor avarii la mai multe posturi de transformare (consumatori casnici şi agenţi economici de pe străzile Sucevei, Mihai Eminescu, Cuza Vodă, Buciumeni, Mihail Sadoveanu, 1 Mai, Ştefan cel Mare, Nicolae Beldiceanu, Panduri, etc.). În aceeaşi situaţie s-au aflat şi consumatori din localitatea Rădăşeni.

Potrivit reprezentanţilor E.ON Energie, au fost afectate elemente din circuitul de alimentare cu energie electrică, urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Situaţia a revenit la normal după aproape o oră, perioadă în care s-a trecut pe sistemul de alimentare de rezervă.

Şi iluminatul public are de suferit. În jurul orei 23.00, erau în beznă străzile: Republicii, Dimitrie Leonida, Armatei, 13 Decembrie, Victoriei, Stadion Sportiv.

ȘTIRI

error: Content is protected !!