Autoritățile municipiului Fălticeni au inagurat noul pod din Șoldănești: Investiția din bugetul local se ridică la 400.000 leiLocal

Autoritățile municipiului Fălticeni au inagurat noul pod din Șoldănești: Investiția din bugetul local se ridică la 400.000 lei

Un alt capitol se încheie pe sectorul modernizare infrastructură. La cinci luni de la începerea lucrărilor de construcție, noul podul de pe strada Gheorghe Doha, din cartierul Șoldănești, a fost dat în folosință. Autoritățile locale au ținut să marcheze ieri, 9 octombrie, finalizarea proiectului finanțat integral cu fonduri de la bugetul local.

La evenimentul dedicat inaugurării podului au participat primarul Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon, consilierul județean Alexandru Rădulescu, deputatul Ioan Stan, consilierul local Răzvan Haidău, reprezentanți ai constructorului, alături de peste 200 de locuitori ai cartierului Șoldănești.

Doi preoți au fost invitați pentru oficierea unei slujbe de binecuvântare.

Edilul șef a reamintit necesitatea construirii unui nou pod, care corespunde normelor actuale în domeniu. Odată acesta au fost asfaltate mai multe tronsoane de drum ale străzii Gheorghe Doja.

După discursuri, primarul Cătălin Coman a tăiat panglica avându-i alături pe cel mai tânăr și cel mai vârstnic locuitor din cartier.

Vechiul pod avea peste 40 de ani și se afla într-o stare avansată de degradare. Lucrările au fost executate de firma locală ELBI.

La începutului anului 2016, autoritățile locale au plănuit alocarea fondurilor necesare pentru ridicare noului pod care să asigure siguranța traficului rutier și a pietonilor. Investiția se ridică la 400.000 de lei, la care se adaugă alți 200.000 de lei cheltuiți pentru turnarea covoarelor asfaltice.

Până de curând strada Gheorghe Doja era acoperită cu pietriș.

ȘTIRI

error: Content is protected !!