Atletul fălticenean Dorin Bujoreanu va concura la Maratonul Internațional București alături de alți 15.000 de participanțiActualitate

Atletul fălticenean Dorin Bujoreanu va concura la Maratonul Internațional București alături de alți 15.000 de participanți

Concurează cu cei mai buni alteți din țară și străinătate. Fălticeneanul Dorin Bujoreanu va lua din nou startul în Maratonul Internațional București, cea mai populară competiție de alergare din România, ce se va desfășura între 8 și 9 octombrie. Destinată amatorilor dar și sportivilor de performanță, întrecerea din capitală reunește anul acest un număr record de participanți.

Dorin Bujoreanu este unul din cei 15.000 de participanți înscriși la Maratonul Internațional București, eveniment susținut de sponsori renumiți precum Raiffeissen Bank, Volkswagen, Ciuc și Vodafone.

Ambițios și foarte motivat, fălticeneanul de 26 de ani speră la un rezultat cel puțin la fel de bun ca cel de anul trecut. Anul trecut, el reușea un rezultat excelent, clasarea în primii 10 alergători ai cursei de semimaraton și, respectiv, locul 48 în clasamentul general al competiției.

”Mi-am propus să intru, din nou, în primii 50, la general, ținând cont că anul acesta sunt 15.000 de participanți, față de anul trecut când au fost 12.000. Sper și vreau să obțin un rezultat frumos la București.”, ne-a declarat Bujoreanu. ”M-am antrenat mult în ultimele șase luni cu gândul că voi termina pe unul din primele 10 locuri . Concurez la acest maraton internațional pentru că vreau să reprezint Fălticeniul și județul Suceava, să le pun pe primul loc.”

Atletul fălticenean s-a pregătit intensiv pentru cursa de anduranță ce presupune parcurgea unei distanțe de 21 de kilometri.

Dorin Bujoreanu și-a impus un program foarte riguros care însumează câteva mii de ore de antrenament. Timp de 6 luni el a alergat 40-50 kilometri pe zi, de trei ori pe săptămână, pentru a fi în cea mai bună formă. Perioada de pregătire înseamnă peste 3.500 de kilometri parcurși pe drumurile din jurul municipiului Fălticeni.

Chiar dacă obiectivul este clasarea în primii 10, visul său este să urce pe podium.

Anul acesta Dorin Bujoreanu îl va introduce în competiție de Bogdan Perju, elevul său, care speră să îl reprezinte cu succes. Ei sunt singurii reprezentați ai județului Suceava care participă la Maratonul Internațional București.

Întrecerea reunește atleți din 60 țări de pe patru continente. Cursa de anduranță va porni din Piața Constituției și include competiții pentru copii, tineri și adulți, pe distanțe cuprinse între 3 și 42 km.

Se vor acorda premii primilor 5 clasați ai fiecărei curse precum și primilor trei clasați din categoria scaunelor cu rotile, pe categorii de gen.

Finaliștii de la cursele de maraton (42,195 km), semimaraton Volkswagen (21,197 km), maraton ștafetă Vodafone (4 x 10,548 km) vor primi premii în bani, iar alergătorii de la Cursa Populară Ciuc Radler și Teen’s Race (3,6 km) vor primi premii în produse și servicii.

Vodafone va oferi premii pentru șase echipe de ștafetă (primele două echipe de bărbați, primele două echipe de femei și primele două echipe mixte) constând în telefoane mobile de ultimă generație.

Competiția va fi transmisă în direct de televiziuni dar și pe internet.

ȘTIRI

Facebook Comments