Atenţie la înşelăciunile şi furturile prin diverse moduri de operareRegional

Atenţie la înşelăciunile şi furturile prin diverse moduri de operare

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava se desfăşoară acţiuni în vederea identificării persoanelor care efectuează acte de comerţ ambulant pe raza judeţului, a persoanelor care nu îşi justifică prezenţa pe raza anumitor localităţi sau care  desfăşoară alte activităţi care necesită o autorizare prealabilă.

Poliţiştii solicită tuturor celor care sunt abordaţi de persoane dubioase, care pretind că reprezintă instituţii, să se adreseze poliţiei în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanei depistate şi recuperării eventualelor prejudicii.

De asemenea, poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute care solicită să le vândă anumite bunuri sau să presteze diverse servicii.

Acestea sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuinţa cumpărătorului sau aparentului beneficiar al serviciilor, iar în momente de neatenţie sustrag chiar şi bunuri din casă.

De asemenea nu lăsaţi să intre în locuinţa dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societăţile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile.

„Tuturor celor care au de făcut diverse reparaţii în gospodărie, le recomandăm să angajeze firme autorizate şi să nu se încreadă în preţul mic oferit de aceste persoane. În cazul în care aveţi suspiciuni cu privire la faptul că sunteţi înşelaţi apelaţi la numărul unic de urgenţă 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!