Astăzi începe Festivalul Internaţional de Teatru „Grigore Vasiliu Birlic”Eveniment

Astăzi începe Festivalul Internaţional de Teatru „Grigore Vasiliu Birlic”

Timp de 7 zile, în perioada 1-7 septembrie, la Fălticeni va avea loc a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Grigore Vasiliu Birlic”. 

Evenimentul teatral este organizat de Asociaţia Fălticeni Cultural, cu sprijinul partenerilor şi ajutorul financiar al sponsorilor. La sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Local Fălticeni a aprobat calitatea de partener a Primăriei Fălticeni la organizarea Festivalului şi contribuţia financiară la cheltuielile prilejuite de acest eveniment.

Deschiderea oficială a săptămânii de teatru, care se anunţă una de înaltă clasă, va fi marcată astăzi, la ora 12, printr-o conferinţă de presă, la Centrul Cultural „G. V. Birlic”. În cadrul întâlnirii va fi vernisată şi expoziţia Birlic a pictorului Radu Bercea.

După amiază, concurenţii vor participa la primul atelier de teatru, la Sala de sport a Colegiului „Vasile Lovinescu”.

Pe parcursul săptămânii, Festivalul de teatru va fi promovat în municipiu cu sprijinul  echipei de animatori FunnyArt din Iaşi, care vor fi prezenţi pe străzile Fălticeniului ca statuii vii, personaje pe picioroange, etc.

Prima seară de teatru propune întâlnirea cu Trupa de Teatru “Birlic” din Fălticeni, care va prezenta “Spectacolul Coupe – Despre Suflet”, în regia lui Gheorghe Balint (ora 19). 

Cronica de Fălticeni este şi în acest an partener media al Festivalului şi vă ţine la curent cu programul şi evenimentele care se vor derula la Fălticeni în această săptămână.

afis_festivalul_birlic_2014

ȘTIRI

error: Content is protected !!