Arta și tradiția încondeiatului ouălor sunt insuflate cu dragoste și pasiune copiilor din satele Baia și BogataSpecial

Arta și tradiția încondeiatului ouălor sunt insuflate cu dragoste și pasiune copiilor din satele Baia și Bogata

Tradițiile străvechi se păstrează cu sfințenie într-o comună din zona Fălticeni. Deși obiceiul încondeierii ouălor este asociat adeseori cu numele unor localităților din Bucovina, puțin știu că această rânduială există de câteva sute de ani la Baia și Bogata. În perioada Postului Mare, copiii sunt îndrumați an de an, prin activități specifice, să deprindă tainele închistritului.

Una dintre aceste activități s-a desfășurat în Joia Mare la Grădinița din satul Baia, locul unde băieți și fete din ciclul gimnazial au participat un atelier interactiv de încondeiat și vopsit ouă.

Meșterul popular și profesoara Elena Miron a fost îndrumătorul grupului de copii care au aflat micile secrete care se ascund în spatele unui ou vopsit cu modele sau împodobit cu forme și culori atrăgătoare.

Elevii au învățat toți pașii și s-au străduit să fie la înălțime, după priceperea fiecăruia. Atelierul școlaă a început cu etapele premergătoare, selecția ouălor și, mai apoi, fieberea lor.

După câteva explicații introductive despre încondeiere, copiii au fost familiarizați cu tehnica mai ușoară și la îndemna oricui. De la activitățile simple s-a trecut gradual la cele mai complexe, care cer îndemânare.

Activitatea care dorește să este sprijinită de Primăria comunei Baia, care are alte patru proiecte legate de tradițiile și obieciurile strămoșești.

„Multe obiceiuri și tradiții vechi încă se mai păstrează în comuna Baia. Vrem ca tânăra generație să nu uite de ele, să le ducă mai departe așa cum și noi le-am primit de bunicii noștri.”, ne-a declarat primarița Maria Tomescu. „Sprijinim orice manifestare și activitate care pune în lumină tot ceea ce este românesc, tradițional, dar și cele specifice nouă, oamenilor din Baia și Bogata. Mă bucur să văd că există interes și aplecare spre lucrurile frumoase.”

Atelierul școală a fost o experiență plăcută, în unele momente chiar distractivă, pentru elevii din satul Bogata care acum știu cum se poate încondeia sau vopsi un ou. Mâi întâi au golit ouăle de albuș și gălbenuș, înțepate la ambele capete, suflând prin ele cu gura.

Mai întâit au pictat ouăle cu pensonul, folosind nuanțe diferite, pe care mai apoi le-au așezat într-un coș de paie.

Cu ajutorul unui săculeț și a frunzelor verzi culese de pe plante diferite, copiii au aflat cum poți vopsi la modul cel mai practic și frumos cu putință oul de Paști, după indicațiile meșterului popular Elena Miron.

După conturarea modelelor, oul se scufundă în vopsea roșie obținută azi din coloranți sintetici. Elevii au aflat că în trecut, gospodarii vopseau ouăle cu ajutorul unor legume sau prafuri din plante.

Elevii au aflat că pentru încondeiatul ouălor se folosește metoda „scrierii” cu un instrument special, numit condei, și ceară de albine încălzită. Mai apoi au îndepărtat ceara prin încălzire și au șters ușor oul, cu o bucățică de hârtie sau cârpă moale. Aici experiența, imaginația și îndemânarea își spun cuvântul.

Ei au învățat de la îndrumătorul lor că pe oul fiert se pot contura diverse motive decorative cu ceară: coada rândunicii, căpăstrul, plugul, cărarea rătăcită, frunza de stejar, vioara.

După minute în șir petrecute în atelierul mâinilor dibace, copiii din Bogata s-au întors la casele lor.

Experiența din Joia Mare le-a fost de mare ajutor în zilele care au urmat, când alături de frați, părinți sau bunici au pus în practică ceea ce au învățat la acest școala tradițiilor de Paști, unul din puținele locuri unde tradițiile românești sunt predate mai departe tinerei generații.

ȘTIRI

error: Content is protected !!