Armonia a încheiat campionatul cu un rezultat de egalitate pe propriul terenSport

Armonia a încheiat campionatul cu un rezultat de egalitate pe propriul teren

armonia_selena

Miercuri, 3 iunie 2015, s-a încheiat oficial sezonul 2014-2015 în Liga I de fotbal feminin. În ultima etapă din faza play-off, la Fălticeni, Armonia a terminat la egalitate, scor 4-4, întâlnirea cu Selena Constanţa.

Cu gândul la barajul de promovare în Superliga naţională, constănţencele aveau nevoie de o victorie la Fălticeni în speranţa că Navobi Iaşi ar fi câştigat la Târgovişte.

Selena a avut 0-2 la pauză şi 2-4 până spre final dar fetele de la Armonia au reuşit să egaleze la 2 şi apoi la 4. Pentru Armonia au marcat Georgiana Olariu (3 goluri) şi Gabriela Loghin. La Târgovişte gazdele au învins lidera seriei (promovată în superligă) cu 5-2, asigurându-şi prezenţa la baraj.

Prezent în play-off al doilea sezon la rând, antrenorul Marcel Irimie şi-ar fi dorit ca fetele sale să încheie campionatul cu o victorie, dar nu a fost să fie nici de această dată. Trăgând linia, Armonia a câştigat doar două puncte (total 9 puncte) şi a terminat campionatul pe locul patru.

Armonia: Bălăneasa – Simion, Tătar, Alexoaia (Buţuraş), Parasca (Vasiliu – înlocuită cu Holtzhauser – înlocuită cu Zugun), Roşu, Vieru (Artenie), Mitruţ, Loghin, Ţibichi, Olariu.

Clubul Sportiv Armonia Fălticeni va fi prezent în perioada 27-28 iunie 2015 la Turneul final al Campionatului naţional rezervat junioarelor, competiţie pe care Federaţia Română de Fotbal o va organiza la Odorheiul Secuiesc.

Până atunci, duminica aceasta junioarele sunt invitate la „Zilele Sportului Putnean”, după care vor participa la competiţia „Fotbal şi feminitate” organizată la Braşov.

Alex S.

ȘTIRI

error: Content is protected !!