Aproape 40 de elevi din Bogdănești au fost mutați într-o altă unitate de învățământ din comunăEducație

Aproape 40 de elevi din Bogdănești au fost mutați într-o altă unitate de învățământ din comună

Schimbări la început de săptămână. Mai mulți elevi din Bodgănești au fost mutați într-o altă unitate de învățământ după incendiul produs vineri seara la școala veche. Pagubele sunt estimate de autoritățile locale la aproximativ 70.000 de lei.

Elevii care studiau în localul școlii afectate de flăcări, imobil construit acum 112 de ani, învățau în schimburi, unii dimineața, iar alții după-amiaza.

Primarul Traian Rogojină spune că s-a luat decizia transferului spre un alt local care oferă condiții de studiu la fel de bune.

Trei clase de elevi, una de la ciclul primar și două de la ciclul gimnazial, învață de astăzi în localul nou al Școlii Gimnaziale Bogdănești.

Aproximativ 40 de elevi au fost mutați în această unitate de învățământ.

Copii vor parcurge aceeași distanță până la școală, ca și până acum, pentru că localul unde au fost transferați se află chiar peste drum de vechea școală.

Primarul comunei Bogdănești spune că intenționează să ceară fonduri de la Guvern pentru lucrările de reabilitare la acoperiș și tavane care au fost distruse în incendiu.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar mobilierul și materialele didactice au fost scose la timp din clădire.

ȘTIRI

error: Content is protected !!