Ansamblul Folcloric ”Mugurelul” din Dorohoi câștigă Trofeul Festivalului Național ”Șezătoarea Copiilor”Cultură

Ansamblul Folcloric ”Mugurelul” din Dorohoi câștigă Trofeul Festivalului Național ”Șezătoarea Copiilor”

Obiceiurile și muzica populară au fost puse în scenă la Fălticeni. Cei mai tineri promotori ai folclorului românesc și-au dat astăzi întâlnire la festivalul național ”Șezătoarea Copiilor” care împlinește 10 ani de existență. La ediția jubiliară au participat 300 de școlari la cele trei secțiuni din cadrul concursului.

100 dintre aceștia au fost din Fălticeni, 100 din restul județului Suceava, iar alți 100 din județele Botoșani, Iași, Neamț și Vaslui.

Festivalul concurs s-a desfășurat pe trei secțiuni destinate formațiilor de obieciuri populare, ansambluri folclorice și dansuri populare.

Regretul organizatorului, învățătorul pensionar Gheorghe Popa este că anul acesta au participat mai puțini copii deoarece nu au fost condiții de cazare, el fiind nevoit să invite la ediția jubiliară doar participanții din județele mai apropiate. Din aceste motiv reprezentanții județelor Brașov și Maramureș nu s-au mai deplasat la festival.

Este un festival foarte important nu numai pentru mine, ci și pentru municipiul Fălticeni”, ne-a declarat Gheorghe Popa. ”An de an a crescut numeric, dar și calitativ, iar anul acesta participă copii din mai multe județe ale Moldovei. Nu am avut condiții de cazare și din păcate am fost nevoit să-i refuzăm pe reprezentații unor județe precum Brașov și Maramureș.”

Inclus în calendarul evenimentului ”Zilele Municipiului Fălticeni”, festivalul concurs a fost jurizat de profesorii Constantin Irimie (Centrul Cultural Bucovina), Nicolae Crețu (Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” din Suceava), Dumitru Pomohaci (Clubul Copiilor din Rădăuți), Gheorghe Popa (organizator) și Vasile Budușanu.

Trofeul Festivalului a fost cel mai important premiu pus în joc și a revenit Ansamblului Folcloric ”Mugurelul” din Dorohoi, județul Botoșani.

Anul acesta, la ediția jubiliară, s-au oferit și premii în bani. Pentru trofeul festivalului, copiii botoșăneni au primit 1.000 de lei, iar pentru câștigătorii locului întâi s-au oferit 500 de lei.

Primăria Municipiului Fălticeni a suportat integral cheltuielile cu masa pentru tinerii participanți și îndrumătorii acestora.

Gheorghe Popa, inițiatorul Festivalului Național ”Șezătoarea Copiilor” susține că evenimentul cultivă dragostea pentru folclor, tradiții și obiceiurile din zona de proveniență, contribuind în egală măsură la revigorarea activităților artistice și recreative ale elevilor.

Premiile Festivalului Național ”Șezătoarea Copiilor”

Ansambluri folclorice

Trofeul Festivalului – Ansamblul Folcloric ”Mugurelul” (Dorohoi – Botoșani)

Premiul I – Ansamblul folcloric ”Ciobănașul” (Clubul Copiilor Rădăuți)
– Taraful tradițional ”Dor” (Moara – Suceava)

Premiu special – Ansamblul folcloric ”Dor de plai bucovinean” (Clubul Copiilor Vatra Dornei – Filiala Dorna Candreni)

Premiu special – Fanfara de copii din ”Mileanca” (Botoșani)
Dansuri populare (clasele I – IV)

Premiul I – Formația ”Stejăreii” din Flămânzi (Botoșani)

Premiul II – Formația Școlii ”Mihail Sadoveanu” (Fălticeni)

Premiul III – Formația Școlii ”Ioan Ciurea” (Fălticeni)

Mențiune – Formația de dans popular fete ”Florile Tarcăului” (Neamț)
– Formația de dans mixt ”Flori de cireș” (Hodora – Iași)
Dansuri populare (clasele V – VIII)

Premiul I – Formația ”Stejăreii” (Flămânzi – Botoșani)

Premiul II – Formația de dansuri de fete (Asociația Dumbrava Minunată)

Premiul III – Formația de dansuri populare mixte (Clubul Copiilor Fălticeni)

Premiul special – Formația de dansuri populare mixte ”Cetinuța” (Brodina – Suceava)
Datini și obiceiuri

Mențiune – Școala Gimnazială Vicovu de Jos

ȘTIRI