Ambulanțierii din Fălticeni și-au sărbătorit ziua prin muncăActualitate

Ambulanțierii din Fălticeni și-au sărbătorit ziua prin muncă

ziua-ambulantei-romane-falticeni-2015-1

La datorie de ziua lor. Astăzi, 28 iulie, ambulanțierii din întreaga țară au serbat Ziua Ambulanței din România. Evenimentul nu a fost trecut cu vederea la nivel local, deși trei din cele patru echipaje ale unității din Fălticeni au fost la muncă pentru a asigura permanența serviciului care deservește peste 150.000 de persoane.

Nici cei care au erau în ziua lor liberă nu au stat degeaba. Ei au îmbrăcat din nou costumația portocaliu cu albastru și s-au întors în mijlocul oamenilor pentru a le acorda asistență medicală.

Echipajul care a promovat evenimentul la nivel local și-a început ziua cu un mic tur al orașului, pe un traseu ce a inclus câteva din arterele principale. Sirena autosanitarei a răsunat minute în șir anunțând Ziua Ambulanței. Însoțiți de un antemergător de la Poliția Rutieră, ambulanțierii din Fălticeni au poposit pe esplanada din piața centrală ”Nada Florilor.

Preț de aproape două ore ei au luat pulsul cetățenilor la propriu și le-au dat sfaturi. Zeci de persoane, în special vârstnici, au așteptat la rând pentru un control de rutină al tensiunii și glicemiei. Mai apoi au împărțit pliante, vorbind celor prezenți despre dotările unei autosanitare, dar și despre manevrele de prim ajutor. Falticenenii le-au mulțumit oamenilor de la Ambulanță și le-au urat mult succes și sănătate.

Aceleași urări de bine și mulți ani au transmis și cititorii publicației noastre, mesajele arătând sprijinul și respectul de care se bucură ambulanțierii din municipiu.

De Ziua Ambulanței din România, angajații unității din Fălticeni au lucrat la foc continuu.

În registrul de intervenții au fost consemnate 40 de intervenții în 24 de ore. Media lunară se apropie de 1.000 de solicitări în teritoriul arondat care ajunge până la limita cu județele Neamț și Iași. Cuantificate de la începutul anului și până în prezent, echipajele Ambulanței din Fălticeni au fost solicitate să intervină în peste 6.000 de cazuri.

Serviciul, denumit început s-a numit Salvarea, a fost înființat acum 109 ani de profesorul Nicolae Minovici. România a devenit al treilea stat din Europa cu serviciu de ambulanță, după Olanda și Austria. Până în 1995, același serviciu era integrat în structura unităților spitalicești din orașe din municipii.

Anul acesta s-a aniversat pentru prima dată, într-un cadru oficial, Ziua Naţională a Ambulanţei din România.

Printr-un proiect de lege adoptat în Parlament, 28 iulie este ziua în care autoritățile publice centrale și locale omagiază această categorie profesională, prin organizarea de evenimente dedicate recunoașterii rolului Ambulanței Române în salvarea de vieți omenești.

Echipa Ambulanței Fălticeni are un singur medic, 18 asistente și 16 șoferi. La începutul acestui an, parcul auto al stației s-a înnoit cu o autosanitară 4×4 repartizată de Ministerul Sănătății.

Rudy Hödl

ȘTIRI

error: Content is protected !!