Alte trei transporturi ilegale de material lemnos au fost stopate de polițiștiRegional

Alte trei transporturi ilegale de material lemnos au fost stopate de polițiști

Fondul forestier ocupă aproximativ 50% din suprafaţa judeţului Suceava, reprezentând cca. 7% din întregul potenţial silvic al României. Judeţul Suceava ocupă din acest punct de vedere locul I pe ţară.

Prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

În perioada 17-18 februarie, echipe mixte de control formate din poliţişti ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice şi  specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat o acţiune de verificare a persoanelor, care desfăşoară activități legate de transportul şi comercializarea materialului lemnos.

În cadrul acţiunii poliţiştii au identificat în trafic mai multe autoutilitare care tansportau material lemnos fără a deţine documente legale de provenienţă. Doar în trei cazuri, în zona de munte, au fost aplicate amenzi în valoare de 12.000 de lei și a fost confiscat material lemnos, transportat fără documente legale, în valoare de 18.400 de lei.

Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de exploatare, transport, debitare şi comercializare a materialului lemnos.

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!