Alexandria a întrerupt seria de patru victorii consecutive a Armoniei FălticeniSport

Alexandria a întrerupt seria de patru victorii consecutive a Armoniei Fălticeni

Armonia Fălticeni a suferit duminică, 6 noiembrie, a doua înfrângere în actuala ediție de campionat.

Insuccesul de pe terenul liderului Universitatea Alexandria a venit însă după patru victorii consecutive.

Înaintea acestei partide, cele două echipe se aflau la egalitate, fiind despărțite doar la golaveraj.

Chiar dacă echipa s-a deplasat la Alexandria cu doar 10 jucătoare (două jucătoare au motivat probleme personale și nu au mai făcut deplasarea), Armonia a sperat să obțină un rezultat bun pe terenul liderului. Până la ora jocului, Cosmina Roșu, una dintre jucătoarele importante ale Armoniei, a avut probleme medicale însă a fost în teren și a reușit să marcheze unicul gol al echipei sale (golul egalizator).

La pauză scorul a fost egal, însă totul s-a dat peste cap în jurul minutului 60, după accidentarea Cosminei Rotari (care a avut parte de îngrijiri medicale la spitalul din Alexandria). Cu doar 8 jucătoare de câmp, Armonia nu a mai făcut față atacurilor echipei gazdă.

Universitatea Alexandria a câștigat cu 3-1 și se menține pe primul loc, la egalitate de puncte cu Selena Constanța.

Armonia: Bălăneasa – Pintilie, Daniliuc, Țibichi, Holtzhauser, Onofrei, Dumitru, Rotari (accidentată min 57), Casian, Roșu C.

Jocul rezultatelor face ca Armonia să piardă momentan poziția a 3-a, la golaveraj, în fața echipei Viitorul Reghin.

Rezultatele etapei a 6-a / Seria 1:

Real 2 Craiova – Selena Constanța 1-5

Universitatea Alexandria – Armonia Fălticeni 3-1

Măgura Bacău – CSM Pașcani 7-2

Viitorul Reghin – Universitatea Galați 8-0

Clasament: 1. Univ. Alexandria – 15p. / 2. Selena Constanța – 15p./ 3. Viitorul Reghin – 12p./ 4. Armonia Fălticeni – 12p./ 5. Univ. Galați – 6p./ 6. Real 2 Craiova – 6p./ 7. Măgura Bacău – 3p./ 8. CSM Pașcani – 0p.

În ultima etapă a turului de campionat, sâmbătă 12 noiembrie, de la ora 11.00, pe Stadionul „Tineretului”, Armonia Fălticeni va întâlni echipa Real 2 Craiova.

ȘTIRI

error: Content is protected !!