AJOFM Suceava și Penitenciarul Botoșani organizează Bursa locurilor de muncă pentru persoanele care se vor elibera din detenţieActualitate

AJOFM Suceava și Penitenciarul Botoșani organizează Bursa locurilor de muncă pentru persoanele care se vor elibera din detenţie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, în parteneriat cu Penitenciarul Botoşani, va organiza Bursa locurilor de muncă pentru persoanele care se vor elibera din detenţie.

Evenimentul va avea loc joi, 24 noiembrie 2016, de la ora 10.30, la sediul AJOFM Suceava.

În scopul susţinerii reintegrării sociale şi profesionale a acestora, au fost invitaţi 5 angajatori cu atitudine receptivă şi suportivă faţă de persoanele eliberate din detenţie, iar Penitenciarul Botoşani va escorta un număr de 16 deţinuţi, care finalizează pedepse privative de libertate. Selectarea angajatorilor a mai urmărit şi plierea deficitului de personal pe calificările pe care le au persoanele din grupul ţintă sau disponibilitatea angajatorilor pentru calificarea la locul de muncă”, a anunțat Mirela Adomnicăi, directorul executiv al AJOFM Suceava.

Rezultatele bursei vor fi prezentate în aceeași zi, în cadrul unei conferințe de presă.

ȘTIRI

error: Content is protected !!