Agendă încărcată pentru fotbalul feminin fălticeneanSport

Agendă încărcată pentru fotbalul feminin fălticenean

armonia 2Liga a 2-a – Tineret Feminin

Federația Română de Fotbal organizează din această toamnă o nouă competiție în fotbalul feminin. Liga a 2-a – Tineret Feminin a debutat la sfârșitul săptămânii trecute.

La nivel național sunt înscrise în competiție 19 de echipe, repartizate în 5 serii. Clubul Armonia Fălticeni este prezent în competiție cu echipa a doua, în Seria Est, serie din care mai fac parte: Navobi 2 Iași, CSM 2 Pașcani și Liceul „Miron Costin” din Roman.

Echipa din Fălticeni a avut primul meci miercuri, 21 octombrie, la Pașcani, și a obținut victoria cu 1-0 (gol – Dumitru).

Armonia 2: Ciobanu – Holtzhauser, Cova, Țibichi, Axinte, Dumitru, Vieru, Roșu Cozmina, Roșu Cătălina, Loghin (Boliacu), Mitruț (Pașcan).

În etapa a doua, duminică 25 octombrie 2015, Armonia 2 va întâlni pe teren propriu pe Navobi 2 Iași. Meciul se va disputa de la ora 15.30, după partida de Liga a IV-a dintre Șomuz Fălticeni și CS Gura Humorului.

Programul primei etape: 

Seria Nord-Vest: Heniu 2 Prundul Bârgăului – Olimpia 3 Cluj Napoca 1-2; Salina Ocna Șugatag – Independența 2 Baia Mare (25 oct);

Seria Est: Navobi 2 Iași – Liceul „Miron Costin” Roman 4-1; CSM 2 Pașcani – Armonia 2 Fălticeni 0-1;

Seria Centru: Vasas 2 Odorheiul Secuiesc -stă (24 oct); Ladies 2 Târgu Mureș – ASA 2 Tg Mureș (24 oct);

Seria Centru – Sud: CSS Sinaia – Fair Play 2 București (24 oct); CSS 2 Târgoviște – Tinere Speranțe București (1 nov.);

Seria Sud: Universitatea 2 Alexandria – Grup Școlar Agricol Nucet (25 oct); Real 3 Craiova – Viitorul Drobeta Tr. Severin (25 oct).

A începul Liga județeană de fotbal feminin

A început ediția a doua a Campionatului Județean de Fotbal Feminin. Competiția este organizată de Asociația Județeană de Fotbal. S-au înscris în campionat doar 4 echipe: Colegiul Național „Nicu Gane” Făliceni, Viitorul Negostina, FC Pojorâta și CSAT Bucovina Vicov.

Până acum s-a disputat un singur meci: FC Pojorâta a învins cu 5-0 pe Bucovina Vicov, meci disputat pe data de 10 octombrie.

Echipa din Fălticeni va începe campionatul cu un meci la Falcău, pe terenul echipei Bucovina Vicov, sâmbătă, 24 octombrie, ora 15.00

La Dolhești se desfășoară ” Memorialul Pavel Crăciun”

Duminică, 25 octombrie 2015, începând de la ora 10.00, la Dolhești va avea loc „Memorialul Pavel Crăciun”. O competiție la care participă trei echipe de fotbal feminin: Vulturii Dolhești, CSM Pașcani și Armonia Fălticeni.

Competiția se dorește un omagiu adus profesorului Pavel Crăciun, de al cărui nume se leagă istoria recentă a clubului Armonia Dolhești, club mutat la Fălticeni odată cu prezența echipei în Liga 1. Profesorul Crăciun a murit în urmă cu un an.

Armonia Fălticeni pregătește dubla din cupă și campionat cu Viitorul Reghin

Două partide în trei zile va disputa Armonia Fălticeni la sfârșitul săptămânii viitoare. Armonia și Viitorul Reghin se vor întâlni atât în campionat cât și în Cupa României. Vineri, 30 octombrie, de la ora 15, pe Stadionul Tineretului, se didpută meciul contând pentru eptimile de finală ale Cupei României. Duminică, 1 noiembrie, de la ora 11.00, cele două echipe se vor întâlni și în campionat. Reghinul are două victorii din două partide.

Alex Săvescu

ȘTIRI

Facebook Comments