Activități în cadrul workshop-ului „Terapia 3C” la Grădinița Specială din FălticeniActualitate

Activități în cadrul workshop-ului „Terapia 3C” la Grădinița Specială din Fălticeni

terapia3C_1

În sprijinul familiilor care au copiii cu autism, Grădinița Specială din Fălticeni a organizat activități în cadrul workshop-ului “Terapia 3C”. Evenimentul de luni, 8 iunie 2015, a fost organizat cu sprijinul Primăriei Fălticeni și i-a avut ca invitați pe profesorul Paul Cojocaru, inițiatorul acestei terapii, și pe psihopedagogul Alina Mirela Trofin. Activitățile teoretice au fost ținute la sediul Grădiniței Speciale iar cele practice în sala de sport a Colegiului “Vasile Lovinescu”.

„Profesorul Paul Cojocaru, fondatorul acestei terapii, a rămas surprins că o parte din copiii nu execută cu uşurinţă exerciţiile simple, concluzia fiind că trebuie muncit foarte mult. Dacă am avea părinţii alături şi terapeuţi mai mulţi am avea rezultate mai bune. În această zi învăţăm lucruri noi pe care le vom aplica în munca de recuperare a acestor copiii. Terapia 3C este legată de acei termeni: conştientizare, coordonare şi concentrare, iar pentru copiii cu autism trebuie împletite mai multe terapii în recuperarea lor, la care se adaugă şi terapia psihologică care este foarte benefică procesului de recuperare. Până astăzi nu am ştiut foarte multe aspecte despre această terapie, dar am învăţăt multe atât la cursul practic cât şi al cel teoretic”, ne-a declarat Cristina Lemni, organizatorul worhshop-ului.

„Terapia 3C este o terapie creată special pentru persoanele cu autism dar se aplică şi persoanelor cu alte deficienţe cum ar fi sindromul Down, tetrapareză spastică şi alte deficienţe motorii sau psihomotorii. În urmă cu șapte ani a fost o campanie în presă pentru conştientizarea problemelor acestor copiii, am vrut să mă împlic, am luat trei copiii şi m-am dus într-o grădiniţă şi am lucrat cu ei exerciţii. Uşor, uşor rezultatele au apărut, am selectat exerciţiile cu eficenţă maximă şi a rezultat o terapie  de recuperare psihomotorie pentru aceste persoane.

Terapia 3C nu este o terapie care se lucrează doar în sală. În primul rând urmărim să facem conştientă persoana cu autism de propriul corp. În momentul în care eşti conştient de propriul corp poţi câştiga şi la capitolul coordonare şi la cel de concentrare. Obiectivul nu este acela de a atinge performanţă în exerciţiul fizic executat ci de a fi conştient. Acasă poţi să-l faci conştient lucrând exerciţii nu chiar ca cele de aici, dar se pot lucra descompuse, se poate lucra coorodonarea mână – picior, ochi – mână – picior, etc.

În Constanţa facem voluntariat, workshop-urile nu pot fi făcute gratuit pentru că implică cheltuili cu deplasarea, la distanţe mari e vorba şi de cazare şi efortul este destul de mare. Dar dacă avem sprijinul autoriăţilor locale din localităţile unde mergem sau a diverselor organizaţii atunci situaţia se schimbă. La Fălticeni s-au înscris iniţial doar 5 copiii, dar azi lucrăm cu 30 de copiii, ca răspuns a faptului că Primăria ne-a oferit condiţii foarte bune”, a declarat Paul Cojocaru, inițiatorul Terapiei 3C pentru persoanele cu autism.

 „Copiii cu autism au dificultăţile de conştientizare a corpului, tulburarea în sine afectând toată dezoltarea personalităţii copilului, nu doar a anumitor paliere. Ceea ce noi promovăm prin intermediul acestor workshop-uri este necesitatea unui echilibru emoţional al copilului cu autism care este dat de atitudinea celor care intră în contact cu copiliul. Aceatsă atitudine trebuie să fie una pozitivă, de încurajare, fiind din punctul nostru de vedere cea mai importantă în tot procesul de recuperare. Indirefernt de metoda sau de tehnica folosită, dacă atunci când ne raportăm la copil nu vom vedea decât deficienţele lui nu îl vor ajuta pe el să-şi depăşească aceste bariere şi să evolueze”, a precizat psihopedagogul Alina Mirela Trofin.

Mai multe informații despre Terapia 3C pot fi aflate de pe pagina web sportautism.ro.

Alex S.

[youtube=http://youtu.be/Ea09H2XP2wQ]

ȘTIRI

Facebook Comments