Accident rutier cu trei victime la Udești: Două mașini s-au tamponat din cauza unui pensionar neatentRegional

Accident rutier cu trei victime la Udești: Două mașini s-au tamponat din cauza unui pensionar neatent

Nu doar excesul de viteză ci și neatenția face victime. Numărul evenimentelor rutiere provocate de șoferii distrați nu pare deloc să scadă, după cum arată informările publice ale Poliției. Un astfel de caz s-a petrecut ieri dimineață în localitatea Udești.

Un pensionar din municipiul Suceava se deplasa cu mașina personală pe DJ 208 A, iar după o manevră de depășire, efectuată fără ca el să se asigure, automobilul s-a ciocnit cu un vehicul de transport marfă, aflat în fața sa.

Aceasta era condusă de un localnic de 52 de ani, tamponarea producându-se în momentul în care autoutilitara efectuase virajul la stânga pentru a intra în curtea unui operator economic.

Pe lângă pagubele materiale, impactul dintre cele două vehicule are și alte efecte neplăcute. Trei persoane din autoturismul condus de pensionar au fost rănite, toate femei, în vârstă de 19, 62 și 63 de ani, din Liteni, Suceava și Fălticeni. Ele au fost transportate la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri medicale.

Șoferul de 68 de ani, vinovat de producerea accidentului, s-a ales cu dosar penal.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducatori auto cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. La spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

ȘTIRI

error: Content is protected !!