Accident mortal pe strada Armatei: Femeie de 71 de ani din Fălticeni lovită de un autovehicul înmatriculat în BulgariaLocal

Accident mortal pe strada Armatei: Femeie de 71 de ani din Fălticeni lovită de un autovehicul înmatriculat în Bulgaria

Și-a găsit sfârșitul pe șosea. Localnica Valerica Ciobanu, în vârstă de 71 ani, care locuia pe strada Cloșca, a fost lovită de un autovehicul Audi în timp ce traversa strada Armatei. Femeia a traversat prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind surprinsă pe șosea de mașina care se deplasa pe sensul de mers spre Republicii.

Mașina înmatriculată în Bulgaria era condusă de fălticeneanul Ciprian Irina, în vârstă de 23 de ani.

Accidentul mortal s-a petrecut la ora 18.45 în apropierea Detașamentului de Pompieri Fălticeni.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale Ambulanței și Poliției. Din păcate pentru victima de 71 ani nu s-a mai putut face nimic. Impactul cu mașina i-a fost fatal pietonului. La sosirea ambulanțierilor, femeia zăcea pe asfalt fără suflare.

Victima se deplasa spre casă, cel mai probabil se întorcea de la un supermarket din apropiere unde își făcuse cumpărăturile.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru stabilirea cauzelor accidentului.

Oamenii legii l-au testat pe șofer cu alcooltestul și i-au recoltat probe de sânge la spital, rezultatul fiind negativ.

În urmă cu exact doi ani, pe data de 23 martie, în aceeași zonă și-a pierdut viața, într-un accident, un tânăr fotograf din Fălticeni, care circula cu motocicleta.

ȘTIRI