Absolvenții SMSJ Fălticeni au fost avansați în gradul de sergent majorLocal

Absolvenții SMSJ Fălticeni au fost avansați în gradul de sergent major

Vineri, 14 iulie, au avut loc ceremoniile de absolvire la toate unitățile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne care pregătesc polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri, în total fiind vorba de 522 de ofițeri și 1.125 agenți.

Pe aleea pietonală din faţa Primăriei Municipiului Fălticeni a avut loc ceremonia de absolvire şi acordare a gradului militar de sergent major celor 123 de absolvenți din promoţia 2017 a Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni.

Festivitatea a debutat cu prezentarea onorului generalului de brigadă Gearîp Petrică, adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române şi salutul tinerei generaţii de subofiţeri jandarmi. A urmat alocuţiunea domnului colonel Postelnicu Ionel, desemnat comandant al şcolii și rugăciunea de binecuvântare a promoţiei.

După acest moment, s-a dat citire ordinului inspectorului general al Jandarmeriei, de acordare a gradului de sergent major promoţiei 2017, precum şi a ordinului inspectorului general privind desemnarea şefului de promoţie şi înscrierea numelui acestuia pe placa de onoare.

Absolvenţii cu cele mai bune rezultate la învăţătură au fost recompensați cu diplome, respectiv sg.maj. Jarca Mihai, sg.maj. Jaba Adina, sg.maj. Macovei Iulian, sg.maj. Corcodel Ionuț. Seful promoţiei 2017, sergentul major Jarca Mihai (media 9,37) a luat cuvântul în fața celor prezenți.

Din rândul oficialităților participante la activitate au rostit alocuțiuni comisarul șef de poliție Tiberiu Gălățeanu – reprezentant al M.A.I., Cătălin Coman – primarul municipiului Fălticeni, Gheorghe Niță – vicepreședintele Consiliului Județean Suceava și Mirela Elena Adomnicăi– prefectul județului Suceava.

După discursul adjunctului inspectoratului general al Jandarmeriei Române a urmat defilarea absolvenţilor în aplauzele asistenţei şi pe ritmurile Muzicii Militare ale Brigăzii 15 Mecanizate „Podul Înalt” Iaşi.

În aceeaşi zi, subofiţerii au fost repartizaţi la grupările mobile ale Jandarmeriei Române și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, în funcţie de media generală de absolvire, urmând a se prezenta la unităţile operative începând cu data de 24 iulie 2017.

Chiar și cu încadrarea promoției 2017, deficitul de personal la nivelul MAI este la acest moment de aproximativ 20.000 de oameni, cele mai multe posturi neocupate fiind în Poliția Română.

<
>

ȘTIRI

error: Content is protected !!