A murit Vasile Nistoreasa, profesor şi scriitor fălticeneanActualitate

A murit Vasile Nistoreasa, profesor şi scriitor fălticenean

vasile nistoreasaVeste tristă pentru mediul cultural fălticenean. În această dimineaţă s-a stins din viaţă, la vârsta de 77 de ani, profesorul şi scriitorul fălticenean Vasile Nistoreasa (n. 15.12.1938 – m. 29.05.2015)

Prof. Vasile Nistoreasa a fost dedicat vieţii culturale şi spirituale a oraşului Fălticeni fiind angajat şi implicat în activitatea Casei de Cultură, Casei memoriale „Mihai Sadoveanu” şi Bibliotecii „Eugen Lovinescu”.

Dragostea şi respectul pentru personalităţile oraşului Fălticeni au fost cuprinse în cartea „Fălticeni – Repere în timp” apărută în anul 2007. Cartea reprezintă un document de referinţă pentru documentaristica oamenilor de seamă ai urbei. Prof.

Vasile Nistoreasa a fost implicat activ în înfiinţarea şi funcţionarea Cenaclului literar „Eugen Lovinescu”, a Revistei de cultură „Interferenţe” şi a colaborat permanent cu articole, eseuri şi reportaje în publicaţiile Zori Noi, Suplimentul Literar al Scânteii Tineretului, Îndrumătorul Cultural, Crai Nou, Limba Română (Chişinău) sau Opinia fălticeneană.

Pentru întreaga activitate prof. Vasile Nistoreasa a fost recompensat cu Meritul Cultural clasa I şi Diploma de Merit. Prof. Vasile Nistoreasa rămâne, în memoria celor care l-au cunoscut, ca o personalitate creatoare şi responsabilă, cu puternic simţ civic şi patriotism local, un model pentru copiii săi şi cei apropiaţi.

Dumnezeu să-l primească cu dragoste!

ȘTIRI

error: Content is protected !!