La datorie de Anul Nou. În noaptea dintre ani, dar și în primele două zile din ianuarie, oamenii legii vor fi în stradă. Aceștia vor asigura liniștea și confortul fălticenenilor.

De Revelion pe străzile municipiului vor fi 50 de polițiști și jandarmi. Ei sunt pregătiți să intervină pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În această perioadă, furturile din locuinţe, buzunare sau maşini sunt în creştere. Şi scandalurile după consumul de alcool se înmulţesc, aşa că poliţiştii trebuie să fie la datorie. 30 de lucrători de la Poliția Municipală Fălticeni vor desfășura zilnic misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice fiind pregătiți să acționeze pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente nedorite.

O parte dintre aceștia vor asigura siguranța și fluența traficului rutier. Poliţiştii îi sfătuiesc să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice. În cazul în care au deplasări, conducătorii auto să nu plece la drum cu vehiculul neechipat pentru iarnă.

Misiuni similare de prevenire vor desfășura Poliția Locală și Detașamentul Jandarmi Fălticeni.

Oamenii legii le recomandă celor care vor petrece Revelionul în centrul oraşului să fie atenţi la buzunare, genţi sau portofele, precum şi la autoturisme.

Rudy H.

ȘTIRI

error: Content is protected !!