39 de cazuri de oreion în FălticeniActualitate

39 de cazuri de oreion în Fălticeni

Direcția de Sănătate Publică a prezentat la mijlocul acestei săptămâni evoluția îmbolnăvirilor în focarele de oreion din județul Suceava.

Îngrijorarea a crescut în rândul responsabililor sanitari după ce în luna octombrie s-au înregistrat 57 de cazuri.

Numărul pacienților a ajuns între timp la 68, iar numărul focarelor a urcat la cinci: trei în licee din Câmpulung Moldovenesc și două în Fălticeni.

Potrivit oficialilor DSP Suceava, în Fălticeni sunt 21 de elevi bolnavi cu oreion la Colegiul Național “Nicu Gane” și 18 elevi bolnavi la Colegiul “Vasile Lovinescu”.

Oreionul este o boală virală contagioasă cauzată de virusul urlian (paramixovirus), întâlnită mai ales în rândul copiilor. Oreionul presupune creșterea în volum a glandelor salivare, mai precis a glandelor parotide localizate dedesubtul și în fața fiecărei urechi, și, mai rar, a gonadelor (ovare și testicule), pancreasul exocrin și meningele.

Virusul se transmite prin contact direct cu o persoană infectată care strănută sau tușește, prin împărțirea mâncării sau a băuturilor cu o persoană infectată.

ȘTIRI