20.000 de lei topiți din bani publici: Atât costă actele de vandalism ale fălticenenilor puși doar pe stricatExclusiv

20.000 de lei topiți din bani publici: Atât costă actele de vandalism ale fălticenenilor puși doar pe stricat

Noi stricăm, voi plătiți. Acesta pare să fie dictonul după care se ghidează unii fălticeneni certați nu doar cu legea, ci și cu spiritul civic. ”Distracția” costă scump și se face pe bani publici.

Taie, rup și distrug obiecte fără să le pese că toate acestea costă bani de la bugetul local, care provin de la contribuabilul de rând.

Până în prezent, reprezentanții municipalității au fost nevoiți să cumpere, nu odată, aceleași bunuri pentru a le înlocui pe cele distruse.

Actele de vandalism s-au înmulțit în ultima perioadă, ținta predilectă fiind mobilierul stradal.

Coșurile de gunoi sunt lovite până când acestea se desprind de țeava pe care sunt fixate, iar ornamentele din lemn sunt rupte de pe suportul cilindric sau smulse și aruncate în alte coșuri de gunoi. Nici băncile nu au scăpat neatinse. Pe aleea pietonală (faleza) băncile au rămas fără spetează, în timp ce alte câteva sunt scrijelite, iar unele sunt însemnate cu vopsea.

În capătul străzii Republicii, colț cu Dimitrie Leonida, alte coșuri de gunoi și bănci sunt distruse sistematic. Arbuștii sunt smulși sau tăiați pentru simplul fapt că unora le face plăcere să distrugă.

Pe lista fălticenenilor puși pe stricat au mai intrat și stâlpii cu LED de pe faleză. Într-o singură noapte, doi stâlpi au rămas fără sistemul de iluminat.

Nota de plată? 3.400 de lei. Bani din visteria Primăriei. Și asta nu e tot.

Indicatoarele rutiere, în special cele care semnalizează trecerile de pietoni, stâlpișorii montați lângă fântâna arteziană din Piața Mihail Sadoveanu (sens giratoriu Biserica Adormirii), gardurile verzi din metal, dar și zeci de marcaje ale străzilor au fost vandalizate.

”Suntem dezamăgiți pentru că o categorie de fălticeneni nu înțelege că mobilierul stradal s-a achiziționat din bani publici. Primăria Municipiului Fălticeni a făcut eforturi pentru a putea rezolva o problemă urbanistică.”, a declarat primarul Coman pentru Cronica de Fălticeni. ”Bănci, coșuri de gunoi, împrejmuiri pe care vrem să le facem în tot orașul au ajuns să fie distruse. Efortul financiar este relativ mare și este păcat că unii nu înțeleg că acestea trebuie păstrare. Trebuie să știe că stricăciunile le plătim tot din banii noștri, ai lor, din banii tuturor. Prefer ca banii respectivi să-i direcționăm pe alte achiziții de mobilier nou, astfel cât să avem un oraș civilizat, normal și decent.”

Primăria va plăti acum oalele sparte în urma actelor de vandalism.

Însă cele mai multe dintre acestea rămân cu autori necunoscuți. Au fost câteva cazuri când făptașii au fost prinși și puși să plătească. Amenda de 1.000 lei s-a cumulat cu plata integrală pentru mobilierul stricat: o bancă – 500 de lei, un coș de gunoi – 350 de lei.

Șeful administrației fălticenene spune că numărul cazurilor de distrugere este în creștere, la fel și amenzile. Numai că amenzile nu-i mai sperie pe făptași.

”Avem din ce în ce mai des probleme cu vandalizarea mobilierului stradal. Nu cred că acesta este răspunsul pe care Primăria îl merită de la anumiți cetățeni”, spune primarul Coman. ”Aveam liniște și pace când nu era instalată nici o bancă, iar acum, dacă am montat 450 de bănci în tot municipiul Fălticeni, încep să apară tot mai multe cazuri de distrugere a bunurilor. Sper să fie doar o chestiune trecătoare.”   

La fel ca și în cazul câinilor fără stăpân, autoritățile locale fac apel la populație să colaboreze cu instituția abilitată, respectiv Poliția Locală, să sesizeze astfel de situații, oferind informațiile necesare la săvârșirea acestui gen de infracțiuni.

Cetățenii municipiului Fălticeni au la dispoziție două linii telefonice permanente unde pot reclama un caz de distrugere de bunuri publice: 0230.542.056 și 0757.026.440.

”Fac un apel la toți fălticenenii, oameni de bine și cu simț civic. În momentul când au loc cazuri de distrugere a unui bun public, să se adreseze urgent patrulei Poliției Locale care are răspunde 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la cele două numere de telefon”, declară primarul Cătălin Coman. ”Aici pot fi sesizate inclusiv persoanele care aruncă gunoiul pe spațiul public sau în coșurile stradale, cei care transportă câini din alte localități și îi lasă în municipiul nostru. Populația să ne dea o mână de ajutor, să fie atentă, receptivă și să ne comunice orice problemă pe linia unor astfel de nereguli care nu trebuie să rămână nepedepsite.”

Pagubele produse pe fondul vandalismului stradal se ridică anual la 15 – 20.000 de lei. Sunt banii noștri, ai celor care contribuim la bugetul local, bani care ar putea fi folosiți pentru alte necesități ale municipiului.

ȘTIRI

error: Content is protected !!