12 golani i-au snopit în bătaie pe doi șoferi din Fălticeni: Unul este în stare gravă la spital iar celălalt abia se mișcăExclusiv

12 golani i-au snopit în bătaie pe doi șoferi din Fălticeni: Unul este în stare gravă la spital iar celălalt abia se mișcă

Bătaie ca în filme pe Bulevardul 2 Grăniceri. Șoferii firmei de transport internațional Redline, din Fălticeni, au fost bătuți măr de un grup format din 12 indivizi cu vârste între 20 și 30 de ani. Unul dintre conducătorii auto este internat în stare gravă la Spitalul Județean Suceava.

Scena s-a petrecut duminica trecută, pe 31 iulie, sub privirile îngrozite ale clienților din microbuz care s-au temut să nu devină și ei victime.

Polițiștii fac cercetări sub aspectul infracțiunii de agresiune, iar pe câțiva făptași i-au adus deja la audieri.

Nemulțumiți de modul cum decurg lucrurile, rudele victimei s-au adresat jurnaliștilor cotidianului Cronica de Fălticeni în speranța că ancheta va avansa mai rapid, iar legea își va spune cuvântul.

Loviți cu pumnii și picioarele deși le-au vorbit frumos

Frații Ilie Macovei (37 ani) și Simeon Macovei (39 ani) sunt victimele agresiunii petrecute în Fălticeni, la ora 4.40 dimineața, în fața unui magazin, situat la ieșirea spre Roman, locul unde cei doi fălticeneni au avut neșansa să-i întâlnească pe indivizii care le-au aplicat o bătaie soră cu moartea.

Ei se întorceau din Belgia cu două microbuze pline cu clienți și, după ce au făcut transferul bagajelor și persoanelor, fiecare avea să plece în drumul său. Doar unul s-a pus în mișcare, în timp ce celălalt era blocat în parcare de șoferul unui Volkswagen Passat.

Manevra a fost intenționată și, după cum arată și imaginile surprinse de camerele video, conducătorul autoturismului nu intenționa să plece din spatele microbuzului.

Simion Macovei abia pornise microbuzul său, când fratele mai mic Ilie i-a cerut șoferului mașinii Volkswagen să-l lase să iasă din parcare.

”Dă-mi voie să ies din parcare. Ne grăbim, avem clienți.”, i-a spus agresorului. ”Venim de la drum lung. Nu vrem scandal, vrem să plecăm!”. Bătăușul i-a reproșat lui Macovei faptul că l-ar fi claxonat și l-a etichetat ca șmecher pentru că are microbuz.

Fălticeneanul Ilie Macovei l-a rugat frumos pe tânărul șofer să nu îl mai blocheze, pentru că este târziu și se grăbește, fapt care l-a scos din sărite pe agresor. Acesta s-a dat jos din automobil, l-a îmbrâncit pe Ilie Macovei, după care i-a aplicat câteva lovituri cu pumnii.

În acel moment, Simeon Macovei, și-a oprit mașina pentru a stopa bătaia iscată, numai că intenția acestuia nu a fost privită cu ochi buni de prietenii agresorului care s-au dat jos din cele trei mașinii și le-au aplicat fraților Macovei lovitură după lovitură.

Violență în stil mafiot: 12 contra 2

Parcarea magazinului s-a transformat rapid într-un ring al violenței. Alți 11 indivizi au coborât din trei mașini și s-au năpustit asupra celor doi șoferi din Fălticeni.

Pe Ilie Macovei l-au snopit în bătaie până l-au băgat în comă. Bărbatul de 37 de ani a primit mai mulți pumni în față, șuturi în cap și spate. Una dintre lovituri l-a pus la pământ, moment în care victima s-a lovit cu capul de asfalt. Fălticeneanul era deja inconștient și nu mai mișca, însă, cu toate acestea, alți membri din grup au continuat să-l lovească cu picioarele.

Agresorii nu au fost mai blânzi cu Simeon Macovei. El s-a trezit în mijlocul unei avalanșe de violențe cu pumnii și picioarele, aproximativ 40 de lovituri, care l-au amețit și răpus la pământ.

Imaginile video arată bestialitatea cu care indivizii i-au bătut pe cei doi frați.

Principalii agresori sunt doi tineri din Baia și Râșca: Unul ar fi fugit în Anglia

Potrivit declarației făcute de ruda victimei, Florin Crețu, al treilea șofer al firmei care plecase cu 10 minute înainte de incident, principalii agresori sunt Cosmin Pașcu din comuna Râșca și Pavel Alexandru din comuna Baia.

El susține că polițiștii i-au spus că înainte să-i bată pe frații Macovei, cei 12 golani însetați de scandal au provocat vâlvă, în aceeași noapte, în două discoteci din Fălticeni și una din Vadu Moldovei.

Potrivit aceleași persoane, unul dintre agresori și-a luat tălpășița și este deja în Anglia.

Informațiile nu au fost însă confirmate de reprezentanții IPJ Suceava.

Soția victimei este fermă: Nu vreau banii lor, vreau să înfunde pușcăria!

Margaritt Macovei, soția șoferului aflat în comă la spital, spune că pe bătăuși vrea să-i vadă după gratii.

Nu are de gând să le ceară bani. Ea va depune mâine, 3 august, plângere la Poliția Municipală și va cere în Justiție ca agresorii să ajungă în pușcărie.

”Cum să nenorocești un om pentru că te roagă să-ți muți mașina ca să poți pleca la drum? Ce fel de oameni sunt aceștia?.”, ne-a declarat soția șoferului internat în stare gravă. ” Pe mine nu mă interesează banii lor. Nu vreau banii lor, vreau să înfunde pușcăria! Am dormit 3 ore în 2 zile. Tot ce îmi doresc acum este să se facă bine soțul meu.”

Margaritt și Ilie Macovei s-au căsătorit în urmă cu numai un an și au o fetiță de 4 săptămâni. Bărbatul de 37 de ani este în comă, însă starea lui este stabilă.

Medicii spun că victima ar putea da primele semne de revenire abia peste 10 zile.

Contactați de cotidianul Cronica de Fălticeni, reprezentanții IPJ Suceava ne-au declarat că în următoarele ore vor putea oferi primele informații oficiale cu privire la cazul de violență petrecut la Fălticeni în dimineața zilei de 31 iulie 2016.

ȘTIRI

Facebook Comments