12 localități din zona Fălticeni fără energie electricăRegional

12 localități din zona Fălticeni fără energie electrică

Vremea capricioasă dă numai bătăi de cap. Condiţiile meteo nefavorabile din ultimele 24 de ore au afectat alimentarea cu energie electrică în mai multe zone ale județului Suceava. Nu mai puțin de 22 de localități au rămas fără curent electric încă de azi dimineață.

Vântul puternic şi precipitaţiile căzute au cauzat mai multe avarii, în special la liniile electrice aeriene.

12 localități din zona Fălticeni erau afectate total sau parțial în această dimineață, la ora 10. Probleme s-au înregistrat la Bogata, Bogdănești, Bogdăneasa, Boroaia, Moișa, Săcuța, Plopi, Jahalia, Râșca, Buda, Slătioara și Dumbrăveni.

Aproximativ 700 de consumatori din localitățile meționate nu au avut energie electrică.

Au fost avariate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi consolele de susținere ale acestora.

Rețelele electrice aeriene de medie tensiune din mediul rural se află la mare distanţă de căile de acces, traversând zone în care deplasarea personalului şi echipamentelor se poate face fără mijloace auto, ceea ce măreşte durata de intervenţie faţă de condiţiile normale.

Unele cabluri de tensiune au fost rupte de copaci. În alte locuri au fost necesare lucrări cu un volum mare de fasonare a copacilor înclinaţi de zăpadă pe conductoare sau în vecinătatea liniilor electrice aeriene.

La ora 15, în patru din cele douăsprezece localități afectate, respectiv Bogata, Boroaia Moișa, Săcuța, s-a reluat furnizarea energiei electrice.

Echipele Delgaz Grid continuă să acționeze pentru remediere avariilor existente. Acestea au intervenit încă din cursul nopţii de ieri, pentru identificarea şi remedierea avariilor apărute.

ȘTIRI

error: Content is protected !!